Skip to main content

Construcţii

Industria construcţiilor se află sub imperiul mai multor factori de risc, care afectează siguranţa, livrarea serviciilor la timp, finalizarea şi profitabilitatea proiectelor. Echipa de specialişti Marsh, cu exepertiză globală în domeniul construcțiilor, poate dezvolta îmreună cu dumneavoastră soluţii personalizate de asigurare și de gestionare a riscurilor.

Industria construcţiilor este o industrie esenţială pentru economia globală, iar activitatea din acest sector este constantă. Va exista întotdeauna nevoia reînnoirii infrastructurii existente şi creării unei noi infrastructuri. Însă, întrucât ciclul de construcţie este adesea determinat de factori socio-economici, acesta poate fi destul de volatil. Companiile de construcţii trebuie să conştientizeze foarte bine problemele de risc actuale şi emergente şi să poată reacţiona rapid la circumstanţele în schimbare.

Digitalizarea, factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă (ESG), inclusiv riscurile climatice, creşterea costurilor de construcţie şi dificultăţile lanţurilor de aprovizionare sunt câteva dintre provocările actuale care modelează profilurile de risc ale companiilor de construcţii. Înţelegerea impactului pe care îl au aceste riscuri permite elaborarea unui cadru calculat de gestionare a riscurilor care să echilibreze nevoile de retenţie, gestionare şi transfer ale unei organizaţii.

Echipa Marsh, integrată la nivel global, formată din peste 1.200 de specialişti în industria construcţiilor, ajută clienţii să livreze proiecte de construcţii în toate regiunile lumii. Timp de peste 30 de ani, am sprijinit companiile prin evaluarea corectă a riscurilor acestora, minimizarea incertitudinii şi adoptarea siguranţei ca factor de stimulare a afacerilor.

Vom lucra alături de dvs. pentru a crea strategii de risc şi de asigurare pentru construcţii, adaptate presiunilor cu care vă confruntaţi. Vă putem ajuta să creaţi şi să implementaţi programe care se aliniază la obiectivele dvs. strategice, să vă optimizaţi capitalul şi să vă protejaţi afacerea, în prezent şi în viitor.

Întrebări frecvente globale

În general, riscurile din industria construcţiilor se încadrează în următoarele categorii:

  • Daune fizice: evenimente meteorologice extreme, incendii, explozii, vandalism şi furt.
  • Riscurile unor terţi: vătămare corporală şi daune materiale ale terţilor, impact asupra mediului.
  • Proiectare: erori, întârzieri, solicitări de schimbare bruscă din partea părţilor implicate.
  • Factori externi: reglementări, legi fiscale, variabile macroeconomice, opinie publică negativă.
  • Conformitate: permise expirate, documente depuse necorespunzător sau incomplete trimise autorităţilor locale.
  • Gestionarea proiectelor şi aspecte organizaţionale: lipsa de experienţă a forţei de muncă, probleme la nivelul lanţului de aprovizionare, pericole privind siguranţa, conflicte de programare; întârzieri, depăşiri de costuri.
  • Obligaţii contractuale: nerespectarea nivelului de calitate preconizat, utilizarea de materiale necorespunzătoare.

Identificarea, alocarea şi gestionarea riscurilor ar trebui să înceapă de la conceperea iniţială a proiectului, cu o analiză a factorilor concurenţi care determină viabilitatea comercială a proiectului. În mod normal, alocarea riscurilor are loc între părţile implicate în proiect, pe baza celor mai în măsură să suporte şi să gestioneze un anumit risc. Amploarea potenţială, impactul financiar şi frecvenţa pierderilor vor juca un rol în stabilirea priorităţilor. Acele riscuri care nu pot fi gestionate vor fi luate în considerare în cadrul condiţiilor finale ale oricărui contract.

Demonstrarea unei identificări şi a unei gestionări ample a riscurilor aferente unui proiect necesită un grad ridicat de analiză şi planificare, în care toate părţile implicate în proiect sunt informate şi contribuie la acest proces. De obicei, sunt utilizate proceduri, protocoale de siguranţă şi registre de riscuri documentate în mod clar, pentru a reda şi a detalia modul în care va fi gestionat riscul.

Colaborarea cu specialiştii Marsh în gestionarea riscurilor vă poate ajuta să găsiţi metodele de protecţie adecvate pentru asigurarea şi reducerea riscurilor aferente proiectului dvs.

Deşi este posibil să aveţi deja poliţe de asigurare globale pentru diverse probleme legate de proprietate şi răspundere, de obicei, acestea nu se aplică în cazul proiectelor de construcţii în curs de derulare, indiferent dacă acestea se află în etapa de proiectare şi/sau de construcţie. Indiferent de interesul financiar pe care îl aveţi într-un proiect de construcţie, fie în calitate de investitor individual, fie în numele organizaţiei dvs., veţi avea nevoie de cel puţin un nivel de asigurare pentru construcţii (cunoscută şi sub denumirea de asigurare de risc a constructorului).

Protecţia prin asigurare este necesară pentru riscurile de vătămare corporală şi daune fizice şi, în mod normal, va fi o cerinţă a contractului de construcţie subiacent.

Dincolo de aceste riscuri, părţile implicate ce oferă suport financiar pot solicita protecţie împotriva pierderilor financiare în cazul apariţiei unor pierderi care pot fi despăgubite, generând întârzieri considerabile ale proiectelor. Această acoperire este concepută pentru a proteja împotriva pierderii veniturilor anticipate din proiecte care sunt amânate de la trecerea într-o fază operaţională sau împotriva costurilor de administrare a datoriei luate în vederea construcţiei, care, altfel, ar fi acoperite de veniturile din exploatare.

O serie de alte asigurări pot oferi, de asemenea, protecţie împotriva riscurilor asociate cu tranzitul, poluarea, proiectarea şi o serie de alte activităţi de proiect identificate.

Our people

Placeholder Image

Laurentiu Iakab

Deputy Chief Executive Officer Marsh Romania

  • Romania